Be normal...Be You...

De multe ori stau si ma intreb de unde a pornit aceasta tendinta de incadrare intr-un tipar general tot mai des intalnita. Practic daca ai proasta inspiratie si vrei sa fi tu insuti esti privit ca un "ciudat" si tot timpul auzi expresii de genul "fii si tu un om normal". Dar practic ce este normal? cum am putea defini un concept atat de vag si in acelasi timp amplu? Ceea ce este normal pt unii clar nu va fi normal pt ceilalti si invers.
Consider ca normalitatea in viziunea fiecaruia tine de personalitatea fiecarei persoane in parte si asa cum personalitatea fiecaruia este influentata intr-o oarecare masura de mediu, educatie etc, consider ca fiecare om este unic in felul lui, deci in consecinta si sensul " normalitatii " este diferit pentru fiecare. Este trist sa observi ca uitandu-te in jur observi tot felul de imitatii mai mult sau mai putin reusite ale celorlalti si doar cativa care au curajul sa isi exprime liber personalitatea prin tinuta, comportament etc, cativa care au curajul sa fie EI, intr-o societate in care se pune atat de putin pret pe valorile morale si in care conteaza mai mult " sa fii in rand cu lumea" adica sa faci ceea ce ar dori altii sa faci pt ca asa considera ei ca este "Normal".
Normal este sa fii tu insuti, sa faci ceva pt ca asa vrei, nu pentru ca asa trebuie ,sa ai curajul sa te exprimi liber din toate punctele de vedere, sa visezi, sa crezi, sa speri, sa iubesti asa cum vrei, sa faci ce vrei, atunci cand vrei si cum vrei fara sa iti pese de ce cred ceilalti, sa ai curajul sa spui ce crezi si cand crezi fara sa te intereseze cum te percep ceilalti, sa ai curajul sa fi...Tu, pentru ca cei care iti vor ramane alaturi pana la final sunt cei care te apreciaza si te iubesc pentru ceea ce esti tu, nu pentru cat de bine interpretezi un personaj in povestea vietii...

"People concern themselves with being normal, rather than natural"

Fericirea? sau poate doar o viziune pesimista....

Fericirea...oare ce inseamna? De ce totul este atat de sumbru? De ce ne este dat sa suferim mereu? De ce cand avem impresia ca suntem in sfarsit fericiti trebuie sa intervina o serie de factori, evenimente, situatii, persoane care sa naruie totul?
Atunci cand crezi ca este altfel, iata-te din nou prabusit.Viata m-a invatat un lucru trist, ca lacrimile, durerea, suferinta ta nu conteaza pentru cei din jur si in momentele grele, nimeni nu te intelege si nu te sprijina, esti doar tu, singur, fata in fata cu viata, cu realitatea cruda care te inconjoara, care soarbe din tine si ultima picatura de viata, de dorinta, de speranta, caci desi se spune ca speranta moare ultima, intr-un final moare si ea, si ce mai ramane atunci? Nimic, un vast abis in care te scufunzi si tu fara voia ta , caci alta cale nu mai exista...
Ajungi intr-un punct in care te uiti in urma ta sperand sa gasesti o mana salvatoare, o mana care sa te traga inapoi atunci cand privesti in gol de pe marginea prapastiei incercand sa iti faci curaj ca un condamnat, sa iti urmezi destinul, dar mana mult asteptata nu numai ca nu apare ca sa te traga inapoi ci te va impinge in gol inainte sa iti dai seama ce se intampla, inainte sa apuci sa cauti o cale de evadare...si in goana ta nebuna spre intuneric si necunoscut, realizezi ca sfarsitul nu este nici macar aproape.Eliberarea ta nu va veni prea curand, ci doar trebuie sa accepti ca de acum inainte acesta va fi habitatul tau, iar lunga calatorie care te asteapta este abia la inceput, iar sfarsitul...poate nici nu va exista vreodata...Simti doar frig, teama, singuratate, durere, ura si uitare pentru ca pe masura ce te afunzi mai mult in necunoscut, uitarea pune stapanire pe tine, iar inima... ei bine inima se dizolva incetul cu incetul pana cand ajungi sa uiti ca a existat candva, ca tu ai existat candva, ca existi...si ajungi sa te intrebi de fapt cine esti tu, ce est TU?...

More about me

Este interesant sa iti asterni gandurile care iti invadeaza mintea, pentru a nu le pierde sau bloca undeva in subconstient...poate acesta este motivul pentru care am ales sa creez acest blog, este mult mai simplu si mai la indemana intr-o lume in care totul devine tot mai legat de aceasta lume virtuala...
Cum sunt eu? uneori vesela, alteori trista, uneori ma bucur ca un copil de toate lucrurile simple pe care mi le ofera viata, alteori sunt capricioasa si ma cufund intr-o stare de indiferenta totala fata de tot ceea ce ma inconjoara si de tot ce se intampla in jurul meu. Mi-as dori sa nu mai am atatea asteptari de la cei din jur si sa incerc sa ma detasez de tot ceea ce ma deranjeaza, sa pastrez doar amintirile frumoase, prietenii adevarati si oamenii care merita cu adevarat sa faca parte din viata mea. Urasc minciuna si lasitatea si faptul ca uneori incerc sa vad doar partile bune ale oamenilor si refuz sa ii vad in ansamblul fiintei lor. Ce imi place? originalitatea, libertatea, iubirea, stabilitatea spirituala si echilibrul, marea si rasaritul. Imi doresc ca o data cu trecerea timpului sa nu devin parte integranta a acestui univers trist si fad si sa incetez sa mai fiu EU...