Never give up ...

When u feel that there is nothing left for you, there comes the hope, showing you that you were wrong, that there is always something or someone worth fighting for, worth living for...but what if that someone or something doesn't fight back for you? do you think that you have the inner power to carry this fight with life, with the universe by yourself? if you have good motivation, and some strong feelings then u will be able to achieve what you want, because when u hardly desire something , in the end you will have it, the secret is never to give up no matter what will happen, no matter how many obstacles u will have to pass, just follow your heart and you will always find the good path, the path that you have to follow...sometimes you will feel that u can't go any further, that no matter what you do you arrive in the same place over and over again, but then when you are almost convinced to quit you get a reason to fight even more, when something seems to be lost, the hope and the motivation comes again...fight for you, fight for him, fight for love, for happyness, fight for everything that means something to you... and never give up...

The pain...

With the pain i deal again
Everything is just the same
Wish that wounds will heal someday
Though i know it will be the same.

Everything is changed
But yet the same
Now you're gone
But i remain
Fighting with the pain i feel
But i know that wounds won't heal

Now i silently deal with my pain.
And everything seems to be in vain...

feelings...

Sometimes you try to escape from the past , to get over it, but deep inside, you know that you are stuck there forever, it will never change, nothing will change, our feelings will be the same and as hard as you try to find a way out, you realize that you are more and more absorbed in it, like a devasting power that gets every part of you, and the worst thing is that you are perfectly aware of it, but yet you can't change it...
Sometimes you try to pretend that you don't care, or that is not what it seems to be, but you know from the begining that you just lie to yourself, you can't change nothing now, it is all done, and as we all know, the past can't be changed, not even the future...you try to convince yourself that you are so strong, that you can do something, but you just can't...
You wish that you could close your eyes and everything just vanish like it never existed, but the feelings never vanish like that, they will be there forever, and they influence us forever, they change us, our perspective, our thoughts, everything...they change us...
how can just a minute change everything? How can just a second change a whole life? the decissions that you may have taken sometimes in your life...you think that if you would have known you would have made another choice, and them maybe everything would have been different, but there is no choice, you can't choose, because the fate had already chosen for you a long time before you have been in the position to think that you can choose...so what should you do now? you find yourself asking often...well maybe nothing, nothing at all, you just can try to live your life, although deep inside you, you are already dead...but at least for those who are near you it is worth trying to make their lifes better if yours is screwed up, you can try to bring happiness in others lifes, the happiness that you were not allowed to have for youself...

Alegeri....

Alegi, tot timpul alegi... si desi ai impresia ca alegerile pe care le faci la un moment sau altul in viata au fost determinate de o analiza profunda a situatiei in sine te insheli...de cele mai multe ori daca ai reflecta macar putin inainte sa urmezi o cale sau alta ai realiza ca alegerea facuta este de la inceput sortita esecului, nu ai mai lasa atat de multe lucruri in urma si mai ales nu ai mai provoca suferintza cu buna stiinta, dar ai ales, din pacate nu mai poti schimba nimic acum, este prea tarziu, pentru ca ceea ce ai ales ramane, te ascunzi in spatele cuvintelor si incerci sa te disculpi poate, dar stii si tu la fel de bine ca este tardiv...ti-ai creat un univers artificial care acum iti apartine, dar care clar nu te caracterizxeaza catusi de putin... te gandesti mereu, oare daca as putea da timpul inapoi poate as putea schimba ceva...ei bine NU...ai lua exact aceleasi decizii si ai face aceleasi alegeri pentru ca ceea ce se intampla este de fapt dinainte stabilit de o mana invizibila a destinului...si totusi asa a fost sa fie...in viata nimic nu este intamplator, tot ceea ce trebuie sa faci este sa ai curajul sa iti asumi responsabilitatea pentru tot ceea ce ai ales si sa accepti situatia in sine...pana la urma ai fost tu, nu cei din jur care au luat decizia finala...te-ai uitat vreo clipa in urma? Nu ...asta ar insemna sa iti bati capul incercand sa fii macar putin uman, dar de ce ai face-o atunci cand iti este atat de simplu sa mergi mai departe calcand in picioare tot in urma ta...iti urmezi drumul, dar in sinea ta stii la fel de bine ca nu asta te face fericit, o faci pur si simplu din inertie, sau poate doar din teama de nou, de schimbare, sau poate ti-e teama sa descoperi ca exista atat de multe lucruri care te-ar putea face fericit si totusi te-ai incapatzanat toata viata sa nu le observi, e mai ushor sa le ignori, ca sa nu te faca sa te simti in adancul sufletului neimplinit...pana la urma ne trebuie atat de putin ca sa fim fericiti dar de cele mai multe ori ne incapatzanam sa ne complicam existenta alergand toata viata dupa himere...Urmeaza-ti instinctul si inceraca sa fii macar pentru o secunda pur si simplu TU, lasa totul deoparte, nu te gandi la ce cred cei din jur , pur si simplu fa ceea ce simti macar pentru o secunda si poate te va surprinde placut sentimentul ...

That's it...

Nu am incercat niciodata sa par altceva sau altcineva decat ceea ce sunt...EU. I-am lasat pe ceilalti sa creada despre mine ce vor pt ca sincera sa fiu nu ma intereseaza parerea celor din jur. Au facut din mine un personaj, fara ca macar sa se oboseasca sa ma cunoasca cu adevarat. Pierderea lor, s-au pacalit singuri...iar pe mine au reusit doae sa ma distreze copios, aratandu-mi totusi cat de limitati si lipsiti de imaginatie sunt. Eu am satisfactia ca macar s-au macinat incercad sa creeze un scenariu intreg in jurul meu, macar si pt atat si ma consider mai buna decat ei, inseamana ca totusi sunt o persoana complexa si controversata, desi sincer nush daca as putea gasi un termen de comparatie, poate chiar mi se pare ca ma denigrez intr-o oarecare masura prin simplul fapt ca m-as putea compara cu ei. Pe zi ce trece uitandu-ma in jur imi dau seama cat de mult ma scarbeste societatea acutala si totusi din pacate inca sunt oarecum obligata sa o suport, poate uneori este mai bine sa fi ignorant si limitat, pt ca astfel nu observi anumite lucruri pe care din pacate oricat as incerca sa le trec cu vederea pur si simplu nu pot...paradoxal sau nu desi incerc sa nu imi pese de ce se intampla in jurul meu imi dau seama ca ma deranjaza totusi gandirea generala, parca totul se incadreaza intr-un tipar care devine de-a dreptul agasant si grotesc. Peste tot numai imitatii si copii ieftine ale celorlati si nici o doza de originalitate si personalitate...si daca cumva incerci sa iesi din acest tipar, clar se considera ca tu ai "o problema" si nu ca de fapt " problema" este reprezentata de insusi faptul ca nimeni nu are curajul sa schimbe ceva sau sa spuna ceva inteligent atunci cand trebuie. Se polarizeaza in jurul unor banilitati care la un moment dat devin agasante, dar care deh, fac deliciul "publicului" actual. parerea mea sincera este ca de fapt se pune atata accent pe banilitati pt ca oamenii nu prea sunt capabili sa aduca in discutie si sa dezbata subiecte mai inteligente si mai origiale, desi se bate atat apa in piua pe marginea libertatatii de exprimare, oamenii nu stiu sa o inteleaga si sa o fructifice...Este mult mai ushor sa te intereseze ce fac cei din jur, ce spun ceilalti si sa incerci sa copiezi decat sa spui ceva din capul tau, de teama ca nu cumva sa fi exclus din lumea pe care ti-ai creat-o artificial in jurul tau... ca nu cumva sa fii lasat pe dinafara si sa nu mai fi in trend cu subiectele actuale...Problema este ca oamenii inca nu inteleg conceptul de comunicare interumana, pur si simplu totul se reduce la a spune ceva la un moment dat doar din dorinta de a te auzi si de a simti ca faci si tu parte din grupul in care te afli... evident ca nimeni nu asculta, iti zambesc frumos si se gandesc la cu totul alte lucruri decat la ceea ce se discuta si este oarecum normal atata timp cat nimeni nu are nimic nou sau inteligent de spus sau macar interesant, ceva care ar putea capta atentia celorlati...din acest motiv ajungem la un moment dat sa ne simtim singuri desi suntem inconjurati de oameni, pt ca de cele mai multe ori ne alegem persoanele din jur din cu totul alte conisderente decat cele care ar putea determina astfel de alegeri, si ii indepartam sau pur si simplu le intoarceam spatele fara nici un fel de explicatie sau regret altora care poate au ceva de spus, dar nu "coincid" cu criteriile noastre absurde si irelevante de selectie...la un moment dat ajungi sa iti dai seama poate de aceste aspecte dar de cele mai multe ori este deja prea tarziu... ai devenit deja parte integranta din acest univers trist si fad si nu mai poti face nimic acum...ramai cu regretele si iti continui lungul si previzibilul drum in intruneric,pentru ca nu mai exista nici o cale de intoarcere sau urma de speranta ca la un moment dat va aprea ceva care te-ar putea slava, pt ca desi se spune ca speranta moare ultima, intr-un final moare si ea...si asta doar datorita faptului ca alegerile le-ai facut singur la un moment dat manat de anumite impulsuri si nu de ratiune sau sentiment...si nu ti-ai oferit sansa sa schimbi ceva la momentul oportun...

Dilema...

Recent mi s-a confirmat un adevar de care poate pana acum nu eram sigura in proportie de 100% si anume ca in viata cu cat incerci mai mult sa fi natural, sa fi tu si sa te porti asa cum din punctul meu de vedere este normal, cu atat cei din jur sunt mai ciudati si te percep intr-un mod care clar nu te caracterizeaza. Se pare ca asa cum pentru mine sunt mult mai importante anumite aspecte si valori cum ar fi bunul simt, maturitatea si responsabilitatea, pentru altii este mult mai important sa iti puna o eticheta in functie de cu totul alte considerente. Pana la urma se pare ca in societatea actuala nu mai contezi tu ca om, ceea ce ai in cap si ceea ce poti oferi celor din jur din punct de vedere spiritual si emotional , ci ceea ce detii si care neaparat trebuie sa aiba o valoare materiala incomensurabila. Trist... tocmai din acest motiv majoritatea oamenilor au inceput sa se perceapa unii pe ceilalti ca pe nishte bunuri materiale, care pot fi cumparate dupa bunul plac si utilizate ca nishte obiecte. But damn, wake up ppl, in viata nu totul consta in ceea ce poti cumpara fizic, ci in ceea ce poti primi si oferi fara sa astepti nimic in schimb: respect, devotament, sentimente , chestii care unora li se vor parea straine, pt k viata lor este guvernata de alte valori. Si ajung intr-un final sa se intrebe de ce se simt totusi atat de singuri desi sunt inconjurati de oameni? Oare de ce?... Daca vei afla raspunsul la aceasta intrebare vreodata anuntza-ma si pe mine, pt ca este evident ca ai facut un mare pas inainte...desi sincer ma indoiesc ca il vei face prea curand. asta presupune sa detii o doza minima de maturitate si uneori este atat de greu sa fi " om mare" este mult mai simplu sa te porti ca un copil rasfatzat caruia atunci cand nu ii convine ceva isi ia jucariile si pleaca in loc sa incerce sa discute pe marginea problemei si sa vada unde a gresit...But that's life ...

why?...

Totul in viata e trecator... putinele clipe de fericire care ne fac sa ne creem propriul univers utopic, propria lume, excluzand cruda realitate de care ne izbim zi de zi de-a lungul intregii noastre existente de simplii muritori innecati in banal...si in final, cand ne izbim de straniul prezent, descoperim ca tot ceea ce am cladit in timp se mistuie ca o pulbere de nisip presarata in vastul ocean...
Oamenii vin si pleca din viata noastra, unii lasa urme adanci pe care nici trecerea timpului nu le va putea sterge vreodata, oricat am incerca sa negam acest lucru; altii trec prin viata noastra ca si cum nu ar fi fost pentru ca imediat dupa ce au plecat sa nu mai ramana nici macar o urma...
Cel mai greu este sa traiesti cu apasarea greselilor pe care le-ai facut si pe care oricat te-ai stradui nu le mai poti repara...de ce nu ne e dat sa avem dreptul la o a doua sansa, sa putem indrepta lucrurile? sa fim noi insine, sa nu ascultam de cei din jur, sa nu fim vulnerabili in fata vietii si a persoanelor care pretind a ne fi prieteni, si care nu ne aduc decat suferinta, ne fac sa spunem anumite lucruri pe care apoi le regretam, dar din pacate de cele mai multe ori este prea tarziu...DE ce ne e dat sa cunoastem fericirea, pentru ca in urmatoarea secunda sa pierdem totul? DE CE? De ce nu putem fi fericiti mai mult de 1 secunda? De ce oamenii se schimba si totul in jurul nostru se prabuseste...de unde atata egoism si rautate, atata minciuna si prefacatorie, atat cinism la tot pasul...De ce in final ajungem sa ne dezumanizam intr-atat incat sa nu ne mai pese de cei din jur, sa calcam in picioare tot ce a fost frumos, sa-i facem sa sufere pe cei din jur? De ce ne e dat sa ii indepartam de langa noi pe cei care ne iubesc cu adevarat si sa ne inconjuram de persoane care in spatele mastilor sunt doar nishte demoni al caror unic scop este sa ne arunce intr-o lume mizera, trista si cruda...sa ne transforme in niste umbre aruncate pe veci in tenebrele vietii... dar cu toate acestea singurul lucru care ne ramane este speranta ca nu e prea tarziu sa indreptam ceva,sa reparam greselile facute, sa incercam sa fim mai buni, sa incercam sa fim NOI insine..

Love...?

Iubirea, dragostea… un sentiment straniu care distruge orice urma de ratiune, de echilibru interior, orice urma de normalitate …te lasa golit de dorinta, de viata, de putere. Dragostea adevarata , acel sentiment inaltator care iti da puterea sa treci peste orice obstacol, sa ierti, sa fi mai bun, sa crezi k poti schimba lumea…este doar o iluzie, te face sa-ti creezi propriul univers utopic, propria lume, excluzand cruda realitate de care ne lovim zi de zi, de-a lungul intregii noastre existente de simpli muritori innecati in banal…si in final, cand ne izbim de straniul prezent, descoperim ca tot ceea ce am cladit in timp se mistuie ca o pulbere de nisip presarata in vastul ocean…
De-a lungul intregii noastre existente efemere ne creem idealuri, pe care speram sa le atingem candva, excluzand imposibilul…incercam sa ne creem propriile personaje imaginare in povestea vietii noastre, pt ca in final sa realizam ca ei sunt de fapt simple aparitii efemere….
Si totusi, oare ce am fi noi oamenii fara vise, fara idealuri, fara plasmuirile imaginatiei noastre?...am fi probabil niste fiinite primitive, lipsite de farmec.
Dar cu toate acestea, insistam sa cautam ceea ce nu vom gasi niciodata…IUBIREA ADEVARATA, care nu este decat o himera, o nascocire a imaginatiei noastre din dorinta de a atinge perfectiunea existentiala, si in final toata aceasta cautare nu ne aduce decat suferinta si tristete, ne simtim pustiiti, goliti in interior si aruncati in abisul vietii cotidiene, vulnerabili si gata sa creem o noua lume perfecta desi stim inca de la inceput ca este sortita esecului pt ca Iubirea de fapt…nu exista.De fiecare data avem impresia ca am gasit-o, dar cu fiecare secunda de fapt, ne indepartam si mai mult de ea…..
Iubirea este de fapt o masca pt greselile noastre pe care apoi le regretam…dar, din pacate, trecerea timpului este ireversibila si nu mai putem schimba nimic, singurul lucru cu care ramanem sunt ranile interioare, care nu se pot vindeca niciodata, raman ca o dovada vie pt tine ca ai incercat sa atingi imposibilul, ca ai incercat sa-ti depasesti simpla conditie umana, ai incercat sa obtii, sa atingi, sa descoperi, sa traiesti……….IUBIREA ADEVARATA…